Secretul semintelor germinate

Consumul de germeni (semintele incoltite ale plantelor comestibile) si-a demonstrat deja efectul benefic asupra sanatatii.

Sa redescoperim si sa cunoastem aceste daruri minunate al naturii, deoarece contin o forta straveche, unica in lumea plantelor.

Forta revitalizanta a germenilor este cunoscuta de umanitate de mult, civilizatiile antice apreciindu-i in mod deosebit.

Acum 5000 de ani, in China au fost facute primele mentionari despre semintele incoltite ca plante medicinale. Poate de aceea germenii se regasesc zilnic pe masa popoarelor asiatice. 

Dar in ce consta secretul germenilor?

Ei contin esenta plantei mature, prin urmare sunt foarte bogati in minerale, vitamine, enzime, hormoni, uleiuri volatile.

Semintele contin toate aceste elemente vitale, de care plantele au nevoie pentru a creste.

Germenii plantelor sunt alimente vii si o sursa superioara de vitamine si minerale in forma lor naturala, adica cel mai usor de asimilat pentru organismul uman.

Chiar o cantitate foarte mica de germeni, zilnic, are o mare valoare nutritiva.

De pilda, stiati ca in majoritatea germenilor se gasesc toti cei 9 aminoacizi esentiali, iar in unele seminte chiar in proportia ideala pentru noi?

Pentru ca in societatea moderna e din ce in ce mai greu sa ne procuram alimente proaspete, produse bio, merita sa cunoastem acest drum simplu catre o alimentatie sanatoasa.

In primul rand, germenii trebuie consumati cruzi, deoarece numai asa isi pastreaza valoarea nutritiva si ne ajuta organismul.

Putem sa-i presaram pe sandviciuri, sa-i adaugam in mancaruri gatite, sa-i amestecam in salate, sucuri sau creme.

Au gust foarte placut.

Germenii de ridichi si cei de ceapa au chiar gustul legumelor mature, asa ca le pot inlocui cu succes, mai ales atunci cand nu este sezonul lor.

Cantitatea zilnica de germeni consumati trebuie sa fie progresiva.

Cand incercam un tip de germeni pentru prima data, trebuie sa incepem cu o lingura pe zi, crescand treptat portia.

Deoarece este un aliment concentrat, un singur germen are mult mai multa substanta activa decat planta matura (de 1.000-1.500 ori mai mare).

Tocmai de aceea, aceste plantute pot vindeca atat de bine. Un bol de salata pe zi echivaleaza cu 5 grame de germeni din punct de vedere al eficientei.  

Vitalitatea se afla numai in ceea ce este viu. Vitalitatea din germeni este preluata imediat de organism.

Daca populatia globului ar consuma alimente vii, ar fi mai curata din punct de vedere fizic.

Iar daca oamenii sunt curati in interior, si gandirea le este mai clara si spiritul mai treaz.

Mentinerea sanatatii este cea mai buna investitie.

Cei mai multi oameni incearca sa faca ceva numai dupa ce s-au imbolnavit.

Sa nu asteptam pana atunci! Sa incepem chiar din acest moment sa consumam germeni.

Germenii de broccoli.

Prin continutul ei, broccoli este una dintre cele mai valoroase legume. Germenii ei contin cantitati mari de vitamine, enzime si minerale utile pentru organism.

Au un efect bio-fiziologic asemanator germenilor de varza, dar trei calitati in plus: contin substante care previn aparitia nisipului si a pietrelor la rinichi; regenereaza celulele cerebrale; usureaza functionarea glandelor endocrine.

Germenii de grau regenereaza celulele bolnave.

Enzimele lor opresc inmultirea celulelor maligne, curata ficatul, intaresc sistemul nervos, au efect antiinflamator si antibacterian, ajuta digestia, echilibreaza tensiunea arteriala, reduc efectul radioactivitatii, ajuta la oxigenarea sangelui, dilata arterele si dizolva depunerile de pe acestea. Sunt un aliment cu valoare integrala.

Germenii de schinduf contin o cantitate foarte mare de lecitina, care are efect direct asupra sistemului nervos central, accelereaza si regenereaza activitatea celulelor cerebrale, ajuta memoria, impiedica cresterea numarului de leucocite, scad febra, regleaza functionarea timusului, ajuta la producerea de insulina, reduc arsurile gastrice.

Germenii de schinduf contin si foarte mult fier, ceea ce-i face valorosi pentru anemici.

Vindeca bronsita, reducand tusea.

Sunt benefici mamelor care alapteaza, deoarece cresc secretia de lapte. Intaresc sistemul imunitar datorita continutului in seleniu.

Sunt un antioxidant foarte puternic. Ajuta digestia.

Contin flavonoide si colagen.

Ajuta la slabit deoarece descompune grasimile.

Au efect diuretic.

Au un gust amarui, dar, dupa cum stim, gustul amar este unul dintre cele mai vindecatoare gusturi.

Germenii de linte, mazare si alte pastaioase.

Despre legumele cu pastai se spune ca sunt bune pentru inima, deoarece reduc nivelul colesterolului rau. Contin foarte multe fibre.

Absorb toxinele din organism si parazitii din intestine. Sunt foarte hranitori pentru flora intestinala si ajuta digestia. Sunt excelenti reglatori ai nivelului de insulina.

Contin o enzima numita proteaza, care poate preveni transformarea celulelor sanatoase in celule bolnave.

Au continut foarte ridicat de fier (necesar in formarea sangelui). Ajuta drenajul limfatic.

Germenii de lucerna contin saruri minerale care alcalinizeaza sangele, iar saponina din ei dizolva depunerile de pe peretii arterelor, reducand ingustarea lor severa.

Curata pancreasul, prin reducerea nivelului glucozei din sange. Ajuta in cazuri de artrita, reumatism si ulcer. Cresc productia de lapte matern.Deoarece contin multi fitohormoni, au efect estrogen, prevenind cancerul mamar.

Prin continutul de vitamina B12, vindeca anemia, iar prin cel de vitamina K, impiedica formarea de cheaguri de sange si reduce abundenta ciclului menstrual.

Acidul succinic continut este responsabil cu elasticitatea fibrelor conjunctive. Au mult calciu, asadar merita consumati pentru a preveni osteoporoza.

Contin cel mai mare numar de nutrienti.

Germenii de mustar au un efect asemanator germenilor de ridiche.

Ajuta la detoxifierea ficatului si a rinichilor. Sunt benefici in probleme de digestie, constipatie, balonare.

Au efect impotriva tumorilor de tesut epitelial. Ajuta in afectiunile articulatiilor si usureaza circulatia sanguina.

Stimuleaza transpiratia, ceea ce duce la scaderea febrei, grabind vindecarea racelii si gripei.

Reduc nivelul colesterolului si al trigliceridelor.

Sunt un puternic deparazitant si antiviral.

Contin o enzima care ajuta la dezvoltarea placentei in timpul sarcinii.

Se pot consuma pe toata durata sarcinii, dar se recomanda numai cateva fire pe zi.

Germenii de floarea-soarelui au un nivel ridicat de fosfor si calciu, foarte importante pentru oase si dinti. Sunt de ajutor in digestia grasimilor si a carbohidratilor, in tonifierea tesuturilor, a muschilor si a sistemului nervos.

Continutul de fier ajuta la formarea globulelor rosii, iar cel de cupru faciliteaza asimilarea fierului.

Contin iod, parte componenta a glandei tiroide, si sunt recomandati pentru buna functionare a celulelor nervoase. Magneziul continut ajuta la functionarea muschilor, creierului si plamanilor.

Contin 20-25% proteine. Sunt o sursa excelenta de niacina, hranesc si infrumuseteaza pielea.

Clorofila ajuta la oxigenarea sangelui si la respiratia celor care sufera de astm bronsic. Detoxifica ficatul.

Germenii de rapita au un continut ridicat de Omega-3 si Omega-6.

Imbunatatesc circulatia sanguina in ochi. Redau elasticitatea peretilor arteriali. Impiedica sclerozarea arterelor coronariene.

Contin vitaminele K, E si D in cantitati importante. Ajuta producerea de colagen, redand elasticitatea pielii si incetinind procesul de imbatranire a tenului.

Cresc numarul de globule rosii din sange.

Reduc nivelul colesterolului. Sunt utili in bolile splinei.

Germenii de ridiche sunt un antibiotic natural.

Au efect de curatare a sangelui. Imbunatatesc circulatia sangelui, fiind recomandati in boli ale articulatiilor. Ajuta la indepartarea mucusului in exces, curatand caile respiratorii.

Vindeca miraculos racelile, sinuzitele, pertusisul si astmul. Florei intestinale ii plac componentele ridichii, pentru ca opresc putrefactia si au efect antiseptic.

Elimina viermii intestinali. Curata eficient vezica urinara, rinichii si ficatul.

Ajuta la indepartarea nisipului si pietrelor din rinichi si fiere. Cei care au pietre mari in fiere nu trebuie sa consume mult, deoarece, daca piatra se misca, poate sa blocheze canalul excretor.

Contin multi fosfati care curata si infrumuseteaza tenul, vindecand acneea.

Plantele cresc foarte repede, facand multe radacini marunte. Este un semn de vitalitate si se pot consuma cu incredere.

Germenii de ceapa rosie contin nutrienti care ajuta la dezvoltarea celulelor. Sunt un antibiotic natural, curata sangele si ficatul si distrug parazitii monocelulari.

Dizolva grasimea din ficat. Fiind bogati in clorofila, improspateaza sangele. Elibereaza caile nazale in caz de gripa. Ajuta la eliminarea secretiei din plamani, avand efect expectorant.

Sunt antivirali, antimicotici, antiparazitari, antimicrobieni si sudorifici. Ajuta circulatia limfei. Curata arterele, vezica biliara, caile biliare si splina.

Cresc productia de insulina. Reduc nivelul colesterolului si al trigliceridelor. Intaresc sistemul osos.

Germenii de trifoi rosu contin toate substantele minerale necesare pentru buna functionare a glandelor. Sunt recomandati impotriva reumatismului si bolilor articulatiilor. Hranesc si curata sangele.

Au efect antispasmodic, expectorant, antiinflamator. Energizeaza, efect, de altfel, specific tuturor germenilor. Nivelul de calciu si de acid succinic este aproape la fel de ridicat ca si la germenii de lucerna.

Pot dizolva grasimile depuse in ficat.

In cazul bolilor maligne, trifoiul rosu poate fi o planta eficienta.

Celulele canceroase nu se impaca cu plantele vii; nu se pot dezvolta, pentru ca nu se pot hrani cu ele.

Germenii de varza rosie ajuta la inmultirea globulelor rosii. Sunt un bun leac impotriva celulelor canceroase datorita iodului continut si al enzimelor care blocheaza dezvoltarea tumorii.

Contin foarte mult fier si vitamina U, mentinand sanatatea tenului. Ajuta functiile ficatului, detoxifierea fiind una dintre ele. Reduc nivelul colesterolului si al trigliceridelor.

Sunt de ajutor in cazul glaucomului. Incetinesc imbatranirea.

Sunt un antiinflamator puternic. Au nivel ridicat de vitamina C, fiind un antioxidant puternic.

Mineralele continute curata vasele cerebrale.

Germenii de creson curata si oxigeneaza sangele si, prin continutul de fier, stimuleaza producerea lui (sunt buni deci pentru donatori).

Daca se consuma sistematic, se poate preveni infarctul miocardic. Energizeaza functiile cardiace.

Prin nivelul ridicat de vitamina E, largesc arterele, au efect anticoagulant, incetinesc imbatranirea, reducand oxidarea.

Sunt si un bun diuretic, reducand astfel si tensiunea.

Contin antihistaminice, care pot vindeca bubele.

Contin mult colagen si vitamina E.

Sunt un bun afrodiziac. 

Sursa: www.germeni.blogspot.ro

Va multumesc,

Psiholog Nutritionist Alina Blagoi

About the Author

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: